6 activități pentru ca micuțul să se distreze și să învețe în timpul băiței

Băița nu este destinată doar igienizării și îngrijirii bebelușului, ci totodată reprezintă o oportunitate de conectare cu el, de consolidare a legăturii părinte-copil, dar și de învățare a noi lucruri. Poate că nu pare așa la prima vedere, însă în timpul băiței, bebelușul poate explora matematica, știința și limbajul.

activități pentru ca micuțul să se distreze și să învețe în timpul băiței

Iată câteva modalități prin care băița bebelușului poate deveni educativă și distractivă:

Dezvoltarea limbajului. Băița este o oportunitate grozavă pentru ca micuțul să dobândească abilități lingvistice. Copilul poate învăța cuvinte și sunete noi doar auzindu-vă cum vorbiți și cum îi povestiți despre orice din jurul său. Prin urmare, vorbiți cu micuțul despre ceea ce se întâmplă și despre experiența pe care o trăiește – „Apa este caldă”, „Acum îți spăl piciorușele!”, „Te-am stropit.” – iar dacă se agită și plânge, îl puteți liniști spunându-i „Asta a fost ceva nou pentru tine, înțeleg.”  sau „Ți-e frig acum că ai ieșit din apă?”.

Experiența senzorială. Copiii învață cel mai bine folosindu-și simțurile pentru a experimenta lumea din jurul lor. Așadar, acordați timp și importanță explorărilor senzoriale. Când observați că micuțul este calm în apă, dar totuși alert, lăsați-l să își miște membrele și să „plutească”. Se va bucura de această experiență care îi aduce aminte de viața din pântecele mamei sale. Ca să nu mai vorbim, acesta este și un exercițiu excelent de relaxare și de conștientizare a corpului, mai precis copilul învață unde se termină corpul său și unde începe mediul.

Concepte matematice. Odată ce micuțul poate să stea în cadă, puteți aduce și jucării distractive în baie, cum ar fi un set de cupe pe care le poate stivui. Începeți doar cu două sau trei cupe, iar copilul poate învăța să toarne apa din cupă în cupă. Cu această ocazie, puteți să introduceți și concepte noi de matematică, indicând diferitele cantități de apă din cupă, cum ar fi „Cupa din mâna ta este pe jumătate plină”, „Cupa de pe cadă este goală” sau „Ai umplut cupa doar pe un sfert.”, și așa mai departe. Continuați să introduceți concepte matematice și atunci când vă urmărește cum pregătiți masa în bucătărie, când se joacă nestructurat cu jucării din lemn sau când vă implicați în activități în aer liber.

Învățarea numerelor. Băița este și o oportunitate grozavă pentru a începe să numărați. Degetele de la mâini, degetele de la picioare, cupele, jucăriile, chiar și picăturile de gel – există modalități nesfârșite de a introduce numerele în timpul băiței. Variați numerele pentru a consolida cunoștințele copilului referitor la ce anume reprezintă numerele.

Stima de sine. Grija de sine sporește stima de sine a unui copil, iar celor mici le place să se îngrijiească și le place să fie independenți. Încercați să îi oferiți un burete moale pentru a se spăla singur. Puteți chiar să jucați un joc, cum ar fi „Poți să îți speli obrajii?” sau „Crezi că îți poți spăla genunchii? Dar gleznele?”. Foarte important, produsele pe care le folosiți pentru îngrijirea corporală a bebelușului ar trebui să fie cât mai blânde și lipsite de ingrediente toxice, cum ar fi coloranți, parfumuri artificiale și alte substanțe chimice dure. În mod ideal, produsele de îngrijire corporală ar trebui să fie formulate cu extracte de plante și parfumate doar cu uleiuri esențiale pure pentru cea mai blândă îngrijire de care are nevoie bebelușul.

Nu în ultimul rând, încercați să includeți independența copilului în aspecte ale vieții de zi cu zi, cum ar fi îmbrăcarea hainelor curate. Trebuie doar să împărțiți sarcina în pași mici și să colaborați cu bebelușul, tocmai pentru a-i încuraja și mai mult independența. Arătați-i cum să își pună șosetele, lăsați-l să încerce să își pună singur cealaltă șosetă și faceți același lucru și cu alte articole de îmbrăcăminte. Faceți acest lucru nu doar după baie, ci ori de câte ori este necesar. Mai ales la ieșirea și intrarea în casă, puteți coopera cu micuțul pentru a se încălța, a se îmbrăca sau dezbrăca de geacă, știind sigur că gesturi clădesc cărămidă cu cărămida independența sa.


MAMĂ DE PROFESIE PE FACEBOOK
Urmărește-ne zilnic pe Facebook

Ai ceva de adăugat?...

*