Fierul suplimentar nu este necesar înainte de 6 luni
Specialiștii susțin că fierul din laptele matern este în cantitatea ideală pentru bebeluș până la vârsta de 6 luni. Acesta este bine absorbit de către organismul celui mic, iar bacteriile nu au acces la acesta, pentru a se multiplica. Cu toate acestea, după vârsta de 6 luni se recomandă introducerea alimentelor care conțin fier, pentru că nevoile organismului său sunt mai mari acum.
Redactor în cadrul redacției Creative Art Copywriting
De-a lungul timpului am încercat să mă perfecționez urmând diferite cursuri din mai multe domenii. Încă mai frecventez astfel de cursuri deoarece în viață nimeni nu se naște învățat. Îmi place să mă implic în proiecte prin care să intru în contact cu oamenii și prin intermediul cărora mă pot dezvolta profesional și personal.