”Furia laptelui”, cum să treci mai ușor peste moment

 

Pe perioada sarcinii ți-ai imaginat și tu, măcar o dată, momentul în care îți vei strange copilul la sân și îl vei hrăni. Acum, ai născut, ai copilul lângă tine, și observe că pentru tine alăptarea nu este chiar floare la ureche cum se spune, iar al tău micuț pare că este mult în urma celorlalți bebeluși din salon, care deja par că ”s-au născut cu sânul în gură” și sug puternic.

La aceasta se mai adăugă poate și starea de descurajare pentru că, după părerea ta, lactația nu s-a instalat prea bine, așa că plânsul celui mic te face să te gândești că laptele tău nu este de ajuns/ nu este suficient de hrănitor pentru el, și simți că acea imagine idilică pe care o aveai în minte este din ce în ce mai departe de realitate.

Din fericire, acele moment au trecut, ar înțeles ce înseamnă colostru, lapte tranzitoriu, dar acum te confrunți cu o altă problemă, care iar te sperie prin necunoscutul ei. Este vorba de așa-zisa ”furie a laptelui”, care simți că te lasă fără puteri. Despre aceasta îți vom vorbi și noi, în continuare, pentru a nu intra în panică, este ceva prin care a trecut orice femeie care a născut și care alăptează. 

Furia laptelui – ce este și cum se manifestă? 

Nu-ți face griji, nu ești nici prima nici ultima femeia care a pățit așa ceva, trebuie doar să te liniștești și să treci cu bine peste aceste acest proces. Aici intervenim noi, cu câteva recomandări care sperăm că vor face ca ”furia laptelui” să fie mai ușor de suportat pentru tine.

De obicei, ”furia laptelui” apare în primele zile de alăptare, iar simptomele ei sunt destul de îngrijorătoare, în special pentru o mamă începătoare. Îți vei simți sânii tari la palpare, mameloane sunt rigide și dureroase, iar sensibilitatea din zona sânului pare că a atins pragul maxim. La toate acestea se adaugă și faptul că areola este de tensionată, încât puiuțul tău nu poate fi alăptat. Nu este de mirare că simți că te apucă o stare de disperare, intri în panică și simți că nu mai știi ce faci. Micuțul plânge, tu plângi, simți că ești înconjurată de haos și nu știi ce să faci ca să ieși din această situație. Primul nostrum sfat este: nu te panica și mai ales NU încerca să te mulgi, pentru că vei face mai mult rău decât bine. 

Furia laptelui nu este totuna cu mastita 

Dar cum recunoaștem furia laptelui și când este vorba despre aceasta și nu despre mastită, cum ai fi tentată să crezi la prima vedere? În rândurile de mai jos vom încerca să îți explicăm care ar fi diferențele.

Furia laptelui  nu înseamnă că suferi de mastită, furia laptelui se instalează cam în a treia zi de la începutul perioadei de alăptare, ceea ce face ca mamele începătoare să intre în panică și din acest motiv să renunțe a-și mai alăpta bebelușul. Dar, dacă tu ești calmă și știi cum să gestionezi cu bine acest fenomen, vei trece ușor peste el așa că fii încrezătoare.

Deși poate ai impresia că furia laptelui are drept cauză laptele blocat în canalele galactofore, de fapt lucrurile nu stau deloc așa, iar motivul real este o creștere bruscă a vascularizării sânilor. Îți vei simți sânii fierbinți, mult măriți în volum, iar la această stare se adaugă și frustrarea și cămicuțul nu poate fi atașat la sân deoarece areola devine tare și dureroasă. Cu un micuț care plânge neconsolat, dar și cu celelalte simptome cu care te confrunți, nu este de mirare că alăptarea nu ți s-a părut niciodată mai grea și ai jurat să treci pe lapte praf. Nu este cazul, liniștește-te. Reține doar că acest fenoment se întâlnește în general între zilele 3 și 5 după naștere și poate dura maximum 48 de ore dacă este tratată din timp, sau chiar 7-10 zile dacă e tratată prost. I se mai spune și febra laptelui pentru că în afară de simptomele despre care ți-am vorbit mai sus, unele mame acuză stări febrile, cu temperaturi ce trec uneori de pragul de 38 de grade și frisoane. 

Primul pas: detensionarea areolei 

În acest moment este bine să nu intrați în panică, iar în ajutor vă poate veni chiar partenerul. Se va aplica tehnica drenajului limfatic, al cărei scop este tocmai detensionarea areolei pentru o atașare corectă a bebelușului la sân, iar acesta să fie hrănit. Pentru a aplica această tehnică tot ce trebuie să faceți este să înconjurați ușor sânul, cu degetele unul lângă altul presând atât cât puteți suporta, fără a apăsa prea tare, timp de trei minute. Masajul se repetă între mese, cât de des simți că areola devine tare. 

Nu renunța la alăptare 

Mamele aflate la început de drum primesc informația în maternitate că bebelușul ar trebui să sugă la aproximativ trei ore distanță. De fapt, adevărul este că, cel puțin în primele zile de viață, va trebui să alăptați chiar și mai des, iar acest lucru să nu vă sperie, de fapt contribuie la instalarea unei lactații bune pentru cel mic. Bebelușii pot suge chiar și 12 ori într-o zi, așa că lăsați alăptarea cu program pentru mai târziu.

Alăptează-ți puiuțul încă la primele semne de foame: mânuțe în guriță, freamăt. Nu aștepta să plângă sau să ți se întărească sânii, semn că ai prea mult lapte, iar în acest fel vei face ca furia laptelui să nu te afecteze atât de mult. 

Recomandări în caz de ”furia laptelui” 

Cadrele medicale susțin că ”furia laptelui”  poate fi prevenită în primele momente după naștere atunci când bebelușul este pus la sân pentru a instala lactația. Nu intra în panică dacă pare că nu ai lapte pentru el, cel puțin la început. De obicei, lactația se poate instala între 2 și 6 zile de la nașterea copilului.

Nu apela la mici trucuri, cum este cel al suzetei, chipurile pentru a-l învăța să sugă sau să doarmă liniștit. Cel mai bine este de fapt să apelați tot la suzeta natural, la sân, și alăptați-l la cerere și nu după program, adoptând în același timp și o poziție corectă de alăptare. Doar așa veți putea preveni angorjarea sânilor și declanșarea furiei laptelui. Nu vă faceți griji, sânii dumneavoastră vor produce exact atât lapte cât este nevoie, fără să fie nevoie uneori de vreo suprastimulare, care ar putea efect dureri sau chiar inflamații.

Tot pentru a preveni ”furia laptelui”, înainte de a-l hrăni pe cel mic poți apela la unele trucuri care îți vor veni în ajutor. Astfel, îți poți masa ușor sânul dinspre piept spre sfârc și de asemenea, pune comprese călduțe pe sâni. Atenție, nu fierbinți, călduțe. În cazul în care acestea sunt fierbinți, nu fac decât să întărească și mai tare sânul. Cele călduțe, la fel ca și dușurile călduțe cu care îți poți stropi sânii înainte de alăptare pot debloca canalele galactofore, sânii nu vor mai fi atât de tensionați iar bebelușul tău va suge mult mai ușor. De mare ajutor se dovedesc și masajele blânde în timpul suptului. Anjorgarea sânilor tari și fierbinți poate fi prevenită dacă procedați așa. Și, în niciun caz nu renunțați la alăptat, pentru că este mai greu la început. De fapt, bebelușul dumneavoastră se va dovedi cea mai bună pompă de muls, și doar împreună puteți trece cu bine și peste această dificilă etapă. 

Frunzele de varză ajută 

Pentru a mai detensiona puțin zona, între alăptări îți poți masa ușor sânii, pentru a detensiona zona. În niciun caz nu presa tare, pentru că poți risca să blochezi canalele, și nu să produci mai mult lapte, cum de fapt ai crede. Dacă tu crezi că te ajută, poți apela la pompa de sân, dar și în acest caz îți recomandăm prudență.

Un ”leac băbesc”, dar extreme de efficient în acest moment sunt frunzele de varză. Acestea trebuie să fie doar  ușor zdrobite și așezate pe forma sânului. Acestea conțin niște substanțe din familia taninilor care absorb excesul de căldură și reduc inflamația țesuturilor.

În caz că nimic nu pare că te ajută, întreabă medical dacă îți poate administra un antiinflamator. În niciun caz nu recomandăm auto-medicația. Și… răbdare. ”Furia laptelui” va trece în câteva zile și totul va reveni la normal. 

Totul cu recomandarea medicului 

Cel mai bine, în caz de ”furia laptelui”, este să te adresezi medicului tău, care va evalua corect situația și va decide dacă este nevoie de un tratament medicamentos, eventual unul pentru durere, dar care să nu îl afecteze pe cel mic, deoarece știi și tu că medicamentele se pot transmite prin laptele matern. Dacă este vorba de un caz ușor de mastită, probabil că nu va fi nevoie de antibiotic, dar repetăm doctoral știe cel mai bine. În cazul în care s-a ajuns totuși la tratament cu antibiotic, atuci respect exact recomandările doctorului și nu renunța la ele imediat ce te simți mai bine. Este nevoie să-ți golești frecvent sânul, așa că folosește-l pe cel mic pe post de pompă de sân. Cu toate acestea, alăptarea trebuie evitată la nivelul sânului infectat atunci când este prezent un abces. De asemenea, evită gheața aplicată pe zona cu probleme chiar înainte de alăptare, deoarece poate încetini fluxul de lapte.

Nu-ți face griji, ”furia laptelui” va trece și te vei putea bucura alături de bebelușul tău de beneficiile alăptării. Nu renunța să îi oferi acestuia toate vitaminele, nutrienții și anticorpii pe care le poate primi prin intermediul laptelui matern. Este greu un pic la început, dar apoi te vei simți mândră că nu ai renunțat atât de ușor. Sunt primele încercări la care te supune viața de proaspătă mămică, dar peste ani îți vei aminti cu drag de aceste momente.


MAMĂ DE PROFESIE PE FACEBOOK
Urmărește-ne zilnic pe Facebook

Ai ceva de adăugat?...

*